Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, după controale efectuate la Festivalul „Beach Please”, ca urmare a unei sesizări privind prezența mucegaiului într-un produs alimentar. Comisarii ANPC au identificat produse alimentare păstrate la temperaturi necorespunzătoare, lipsa autorizațiilor și diferențe la gramaj.
Verificările au vizat patru operatori economici din zona de alimentație publică a festivalului, după ce un consumator a reclamat că a găsit mucegai într-un produs. La Best Grill Expert SRL, inspectorii au descoperit produse păstrate la temperaturi de 28-30 de grade, deși pe etichetă era specificat că trebuie depozitate la maximum 25 de grade, și lipsa autorizației, pentru care a fost aplicată o amendă de 50.000 de lei.
Totodată, la Luca Activ Games SRL, sosurile erau depozitate la temperaturi peste recomandarea producătorului, iar reprezentanții firmei au fost invitați la sediul CJPC Constanța pentru clarificări. La Eurolky Catering SRL (rulotă ambulantă), s-au constatat proceduri nesigure, fiind aplicată o amendă de 5.000 de lei, iar Economat Paper Pack SRL a fost sancționată tot cu 5.000 de lei pentru diferențe la gramajul unui produs fast-food.
ANPC subliniază importanța respectării normelor de igienă și a recomandărilor privind păstrarea alimentelor, pentru a asigura siguranța consumatorilor la astfel de evenimente.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.