logo
RNTV Live

Astăzi trenurile din Romania au trecut prin verificari! Amenzi de peste 70.000 de lei

trenuri
Constantin Corina

Poliţiştii de la Transporturi au verificat sute de trenuri la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au aplicat amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

„În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 405 staţii de cale ferată şi 409 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale, dintre care 143 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 72 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 70.600 de lei”, transmit poliţiştii.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că, la începutul acestei săptămâni, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au desfăşurat acţiuni pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor