Astăzi se decide dacă patronul și administratorii de la Ferma Dacilor vor fi arestați preventiv după ce șapte persoane au ars de vii, iar a opta este încă de negăsit.
Astăzi, Cornel Dinicu și cei doi administratori de la Ferma Dacilor sunt în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă după tragedia de la complexul turistic.
Cei trei sunt acuzați de distrugere din culpă, conform articolului 255 alineatele 1 și 2 din Codul Penal, în raport cu articolul 254 alineatul 2 din același cod. Procurorii susțin că, în perioada 2016 – 26.12.2023, Ferma Dacilor a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”.
Potrivit comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, anchetatorii au descoperit că, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, societatea a funcționat încălcand prevederile legale. Construcția principală a clădirii, care includea restaurant, bucătărie și spații de cazare, a fost realizată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizațiilor de construire necesare.
CITEȘTE ȘI Progrese în ancheta tragicului eveniment de la Complexul Turistic “Ferma Dacilor” din Tohani
De asemenea, unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și a altor normative aplicabile în domeniu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu a emis avizele și autorizațiile necesare pentru funcționarea corespunzătoare a unității.
Decizia instanței privind arestarea preventivă a patronului și administratorilor va influența desfășurarea ulterioară a procesului și poate aduce răspunderea legală pentru tragedia care a marcat comunitatea.