A fost votată prezența structurilor asociative ale elevilor, pe lângă Consiliul Național al Elevilor, printre principalii colaboratori ai Ministerului Educației. Decizia a fost luată de către Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților, printr-o modificare a articolului 131 din proiectul legii învățământului preuniversitar.
Proiectul respectiv este publicat în premieră, cu toate că în forma inițială a legii Educației nr 1/2011 asociațiile de elevi erau în afara acestor consultări formale.
Articolul modificat din legea Educației este următorul: „Art 131, alin 1 – Ministerul Educației are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autorități publice locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale, cu Consiliul Național al Elevilor și structuri asociative ale elevilor, cu structuri asociative reprezentative ale părinților, cu activitate relevantă la nivel național, asociații reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum și federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.”
Modificarea a venit în urma numeroaselor cereri primite de Ministerul Educației, ce solicitau prezența în cadrul formal al partenerilor de consultare, ci anume: Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Vâlceane a Elevilor și Asociației Elevilor din București și Ilfov.
Comisia de Învățământ din Camera Deputaților a votat în unanimitate amendamentul propus de PSD.
Sursă: Edupedu.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.