Un asistent medical din Oradea, Sorin Ioan Crăciun, este cercetat pentru pentru șapte infracțiuni de trafic de influență.
Acesta lucra ca asistent la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, din Oradea. După preluarea de către acesta a celei dintâi unități spitalicești, bărbatul a ajuns asistent și în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor
Fostul asistent a primit mită care are un total de aproape 30.000 de euro, potrivit spuselor procurorilor DNA.
În timpul pandemiei de COVID-19, în perioada 2020–2022, inculpatul Crăciun Sorin Ioan ar fi pretins și primit de la 7 persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro.
În total acesta ar fi primit 29.500 de euro, precum și alte foloase necuvenite. El a lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale.
Fostul asistent a promis că-i va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane. Aceștia își doreau să ocupe posturi de asistent medical și infirmier.
Până în prezent, cele 7 persoane nu au fost angajate pe posturile pentru care ar fi remis inculpatului sumele de bani și foloasele respective.
Inculpatului Crăciun Sorin Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
Sursă: Gazeta de Sud
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.