logo
RNTV Live

ARTĂ: O lucrare a celebrului artist austriac Gustav Klimt a fost descoperită după aproape un secol

klimt
Dudau Andreea Valentina

O pictură semnată de artistul austriac Gustav Klimt a fost descoperită după aproape un secol: cum s-a întâmplat asta?

O lucrare semnată de artistul austriac Gustav Klimt, considerată pierdută timp de aproape un secol, a fost descoperită în Viena.

Tabloul intitulat “Portretul domnișoarei Lieser”, creat de artistul austriac Gustav Klimt și considerat pierdut timp de aproape un secol, a fost redescoperit în Viena. Acest portret, aparținând unei familii de evrei din Austria și văzut ultima dată în public în 1925, a fost în posesia familiei actuale deținătoare încă din anii 1960.

Casa de licitații im Kinsky estimează că valoarea tabloului se situează peste 54 de milioane de dolari (42 de milioane de lire sterline). Redescoperirea acestuia a fost numită “o senzație” de către casa de licitații, iar tabloul va fi scos la licitație pe 24 aprilie, în numele actualilor proprietari și al succesorilor legali ai familiei Lieser.

Această acțiune respectă Principiile de la Washington, un acord internațional pentru restituirea operelor de artă furate de naziști urmașilor celor de la care au fost confiscate. Înainte de licitație, tabloul va fi expus în diverse locații internaționale, inclusiv în Marea Britanie, Elveția, Germania și Hong Kong, conform anunțului făcut de casa de licitații.

Portretul a aparținut familiei Lieser, o familie de industriași evrei înstăriți din Viena. Un avocat specializat în artă a menționat că până în prezent nu au fost găsite dovezi că opera ar fi fost furată înainte sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Gustav Klimt, cunoscut pentru lucrările sale valoroase, a atins sume uriașe la licitații, iar o altă sa operă, “Doamna cu evantai”, a fost vândută în iunie pentru 85,3 milioane de lire sterline, devenind cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la o licitație în Europa.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor