Arta nu se măsoară cu șublerul: Tudor Chirilă taxează „aberațiile” din Ministerul Culturii

Constantin Corina
3 Min Read

Într-o reacție dură publicată recent, artistul Tudor Chirilă atrage atenția asupra lipsei de nuanțe din legislația românească, criticând direct viziunea actualului ministru al Culturii, Demeter András István

Chirilă susține că încercările de a „norma” munca artiștilor prin instrumente administrative rigide, precum pontajul clasic, demonstrează o neînțelegere profundă a specificului profesiei de actor.

Paradoxul pontajului în teatru

Principalul punct de nemulțumire vizează obligativitatea prezenței fizice a actorilor în instituții după un program fix (9:00 – 17:00), măsură considerată absurdă într-un domeniu în care munca nu este constantă, ci depinde de repetiții și distribuții.

Artistul oferă exemplul concret al Teatrului de Comedie, unde infrastructura și bugetele nu permit repetiții simultane pentru întreg colectivul, întrebând retoric ce ar trebui să facă actorii care nu sunt în distribuție: să „aștepte cuminți următorul rol undeva pe un hol doar pentru a bifa pontajul?”

Chirilă punctează și anomalii salariale vechi de peste un deceniu: colegi care joacă mult mai puțin, dar primesc salarii mai mari datorită titlurilor academice (doctorat), situație pe care pontajul obligatoriu nu o va corecta.

Eu muncesc într-un teatru în care un coleg care nu a jucat nici 10% din cât am avut norocul să joc eu, câștigă mai bine ca mine pentru că are doctorat. De peste 15 ani se întâmplă asta. Cu ce va schimba situația dacă vine să ponteze în fiecare zi, dar nu va urca pe scenă pentru că regizorii aleg mereu altă distribuție? Adevărata problemă nu este cum au ajuns unii actori să își ia nemeritat salariul, cum au ajuns actori care nu joacă de ani de zile să câștige un concurs de pe urma căruia înțelegem că o comisie (din teatru) a decis că s-a prezentat un actor talentat, de care teatrul, repertoriul, au nevoie. Oricum, faptul că Ministrul Culturii nu înțelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie și pentru el. – a transmis Tudor Chirilă.

În final, Tudor Chirilă concluzionează că nicio sferă politică — de la actualul guvern condus de Ilie Bolojan, până la partidele suveraniste — nu consideră cultura o prioritate reală. Deși identitatea națională este un cal de bătaie electoral, problemele sistemice din teatre și administrarea patrimoniului rămân ignorate de clasa politică.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article