Tânăr de 19 ani, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc în Prahova

Constantin Corina
2 Min Read

Polițiștii Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, în colaborare cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au destructurat activitatea infracțională a unui tânăr de 19 ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu

Ancheta a stabilit că, în perioada august–decembrie 2025, acesta ar fi procurat, deținut și comercializat canabis în județul Prahova, vânzând drogurile cu sume cuprinse între 50 și 60 de lei pentru un gram. La data de 29 decembrie 2025, tânărul a fost prins în flagrant în Ploiești, de către un echipaj de jandarmi, având asupra sa 18 doze de canabis destinate vânzării și un grinder.

În urma unei percheziții domiciliare, anchetatorii au descoperit și ridicat canabis, obiecte cu urme de substanță, grindere, un cântar de precizie și alte mijloace de probă relevante pentru cauză. În aceeași zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea suspectului.

Ulterior, la data de 30 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Prahova a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova. Autoritățile reamintesc că, pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article