Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Prahova, a fost reținut și arestat. Motivul: și-a bătut crunt și violat fiica vitregă, o adolescentă de 15 ani.
Ororile s-au petrecut în Vrancea, acolo unde prahoveanul trăia cu mama fetei.
Femeia este, de altfel, cea care a reclamat totul la Poliție. Pe fir a intrat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea. Fata bătută și abuzată sexual a fost internată într-un centru al instituției.
De asemenea, ea primește îndrumare și consiliere psihologică.
Prahoveanul în vârstă de 31 de ani este recidivist. În urmă cu mai mulți ani el a fost implicat într-un scandal, în timpul căruia s-ar fi folosit de un pistol cu gaz.
foto ilustrativă