Arborii remarcabili din România, protejați printr-un catalog național digital. Noi reguli pentru identificare și conservare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat un proiect de ordin care stabilește regulile de protecție pentru arborii remarcabili din România, inclusiv modul în care aceștia vor fi inventariați, monitorizați și despăgubiți.
Măsura vizează arborii seculari din orașe și sate, considerați de importanță deosebită prin vârstă, dimensiune, raritate sau valoare istorică și culturală. Aceștia vor fi incluși într-un catalog național public, disponibil online.
Reprezentanții ministerului subliniază că arborii remarcabili reprezintă nu doar elemente de patrimoniu natural, ci și simboluri ale comunităților locale, importante pentru biodiversitate și identitatea culturală.
Arborii remarcabili din România, protejați printr-un catalog național digital. Noi reguli pentru identificare și conservare
Potrivit proiectului, datele despre acești arbori vor fi centralizate într-un registru digital administrat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate. Catalogul va include informații precum specia, vârsta estimată, dimensiunile, localizarea, starea de sănătate și eventualele intervenții autorizate.
Orice persoană fizică sau juridică va putea propune includerea unui arbore în catalog, prin transmiterea de coordonate geografice și fotografii către autoritățile competente.
Reguli stricte pentru protecție și tăiere
Tăierea arborilor remarcabili va fi permisă doar în cazuri excepționale, cum ar fi uscarea completă, doborârea naturală sau situațiile în care există un risc real pentru siguranța oamenilor sau a bunurilor. În aceste situații, va fi necesar un aviz tehnic emis de Garda Forestieră.
Despăgubiri pentru proprietari
Proiectul prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri proprietarilor de terenuri pe care se află arbori incluși în catalog, în cazul în care aceștia nu pot valorifica lemnul, cu condiția protejării arborilor.
Autoritățile susțin că noul cadru legislativ va permite o protecție reală și transparentă a arborilor cu valoare excepțională și o mai bună colaborare între instituții, specialiști și cetățeni.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews