Aproape 100 de tineri minori dependenți de droguri au beneficiat de tratament complex în cadrul proiectului CREAATiV, derulat de Asociația „Zi de bine” și Clinica Atelier PSY, cu sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul de Psihiatrie Voila din județul Prahova/ Dintre aceștia, 15 au avut recăderi și au fost reinternați!
Inițiatoarea proiectului, Melania Medeleanu, a subliniat importanța acestui program: „E mult sau puțin? E o chestiune de discuție, dar este o șansă pentru acești tineri, pentru că, de obicei, aceștia erau internați într-un spital de psihiatrie din România, unde substanța era eliminată din corpul lor, iar apoi erau lăsați acasă, întorcându-se în același mediu în care s-au întâlnit cu drogul pentru prima dată.”
Melania Medeleanu a explicat că programul CREAATiV a fost creat după ce au aflat că în România nu exista niciun centru de stat destinat minorilor dependenți de droguri. Astfel, a fost înființat centrul de la Spitalul Voila, unde tinerii primesc tratament de recuperare.
„În acest an de la înființarea CREAATiV, au trecut prin program mai mult de o sută de copii. Până în acest moment, 15 dintre ei au avut recăderi și s-au întors în program. E mult sau puțin? Rămâne de discutat, dar este o oportunitate pentru acești tineri. De obicei, aceștia erau internați în spitale de psihiatrie, unde doar erau curățați de substanțe, iar apoi erau trimiși acasă, într-un mediu care îi aducea din nou în contact cu drogurile.”
Melania Medeleanu a explicat că, dacă tinerii nu au „instrumente suplimentare” pentru a combate dependența, există șanse mari să ajungă din nou într-un spital de psihiatrie.
Tinerii care se înscriu în programul CREAATiV beneficiază de tratamente personalizate, terapie de grup, art-terapie și activități care îi ajută să scape de mediul din care provin și să se concentreze pe procesul de recuperare.