Funcția de educator-puericultor a fost introdusă în aplicația de salarizare a personalului din sistemul de Învățământ, potrivit unui fișier de instrucțiuni. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că personalul didactic din creșele preluate de Ministerul Educației nu a figurat în aplicația de salarizare, fiind vorba despre „unități preluate de la autoritățile locale”.

Marius Nistor a spus că „sunt ordine de ministru care au permis acest lucru, până la reglementare din punct de vedere legislativ”, referindu-se la modalitatea în care s-a făcut plata personalului cu funcția de educator-puericultor.

Una dintre modificările aplicației:Introducerea funcției Educator-puericultor precum și a grilelor aferente la categoria de personal didactic începând cu luna decembrie 2022, conform OME 6310/2022.”

Cine ocupă funcția de educator-puericultor, potrivit Legii Educației Naționale 1/2011

Articolul 248 — (1) „Pentru ocuparea funcțiilor didactice prevăzute la art. 247 este necesară efectuarea unui stagiu practic cu durata de un an școlar, realizat într-o unitate de învățământ, în funcția didactică corespunzătoare studiilor, de regulă sub îndrumarea unui profesor mentor, și trebuie îndeplinite următoarele condiții minime de studii:

a) pentru ocuparea funcțiilor didactice de educator-puericultor, educator/educatoare, învățător/învățătoare – absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei școli echivalente, cu specializarea corespunzătoare fiecărei funcții didactice;”

Articolul 248 alin. (1^2) –

„În vederea asigurării personalului didactic necesar în creșe, ocuparea funcției didactice de educator-puericultor se face de către:

a) absolvenți ai liceului pedagogic, specializarea educator-puericultor;

b) absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare sau învățătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți;

c) absolvenți cu diplomă de licență, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți;

d) absolvenți ai programelor de masterat didactic, specializarea educație timpurie.”

În fișierul de instrucțiuni, cei de la EduSal explică ce e nou în versiunea actuală:

„Modificările aduse la versiunea 2.38.7 constau în:

1. Introducerea funcției Educator-puericultor precum și a grilelor aferente la categoria de personal didactic începând cu luna decembrie 2022, conform OME 6310/2022

2. Implementare Motiv alerta R/S, cu valoare nouă “detașat SEB” (pe forma de Încadrare). 

3. Actualizare D112 pentru personalul beneficiar de scutirea de contribuții și impozit a sumei de 200 lei în anumite condiții cumulative. 

4. Corecție plafonare la minimul pe economie pentru personalul încadrat cu 0.5 normă cumul

5. Corecție calcul aplicare deducere suplimentară pentru salariații care au maxim 26 de ani și care au venitul brut <= 5000 lei 

ATENȚIE: Este necesară realizarea unui rectificativ pentru reglarea impozitului de pe statul de plată inițial și ulterior depunerea D112 rectificativă. 

6. Corecție calcul salarii pentru personalul cu reîncadrare și pentru care salariul grila L153 + ”diferența OUG 114/2018 + L5/2020 + OUG 130/2021 + OUG 115/2022 + OUG 168” depășește valoarea salariului 2022.

Sursa: Edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *