Societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, reia apelul adresat abonaților din aria de operare, în special celor din mediul rural, de a utiliza resursele de apă potabilă exclusiv pentru consumul personal, igienă sau alte activități gospodărești, și nu pentru lucrări agricole sau grădinărit.
În felul acesta, vor fi evitate situațiile în care unii utilizatori, aflați la capete de rețea, pot rămâne fără resursele necesare de apă potabilă. Riscul apariției unor situații de acest fel a fost semnalat în zona Urlați-Mizil, unde pe fondul unui consum excesiv, există posibilitatea scăderii nivelului de apă din rezervoarele de înmagazinare. Acest fapt poate duce implicit la scăderea debitelor și oprirea parțială a furnizării apei în unele localități, pentru umplerea rezervoarelor.
În acest context, societatea HIDRO PRAHOVA SA precizează că pentru orice fel de activități agricole, de grădinărit sau creșterea animalelor, abonații trebuie să utilizeze exclusiv apa din sursele proprii (fântâni, puțuri), respectând astfel prevederile incluse în contractul de furnizare, care interzice utilizarea apei potabile, distribuită prin rețelele publice, în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești.
Aceste prevederi sunt incluse în Ordinul nr.88/2007 al ANRSC pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, care la art. 229 precizează : “Utilizatorul este obligat: a) să respecte clauzele contractului de furnizare/prestare încheiat cu operatorul serviciului de alimentare cu apă şi/sau de canalizare; b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosinţă, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosinţele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor. “