Casa Națională de Pensii a distribuit deciziile în teritoriu, iar Casele de Pensii din întreaga țară vor începe să trimită deciziile de recalculare începând cu data de 10 iulie. Deciziile vor fi expediate prin Poșta Română, iar pensionarii vor trebui să confirme primirea acestora. În cazul în care nu vor fi găsiți acasă, deciziile pot fi ridicate de la Poștă sau ulterior de la casele de pensii.

„În acest moment, peste 98% din dosarele de pensii sunt prelucrate și pregătite pentru etapa din 1septembrie. Deciziile sau adeverințele cu pensia reclaculată  care va fi primită la 1 septembrie se vor expedia după 10 iulie. Vă pot confirma că noile pensii se vor încasa cu siguranță în luna septembrie”, au precizat surse din sistemul de pensii, conform Newsweek.

Deciziile au ajuns la toate casele de pensii

Modelul noilor decizii de pensionare a fost publicat în Monitorul Oficial și distribuit către Casele de Pensii. Acest document permite pensionarilor să afle detalii despre punctajul obținut, numărul de puncte stabilite, valoarea pensiei și modul de calcul al sumei respective.

Deciziile sunt emise în două exemplare care includ în clar numele și prenumele directorului executiv, directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau șefului casei locale. Un exemplar va fi comunicat beneficiarului, iar celălalt va fi arhivat în dosarul de pensie.

”Ştim exact ce avem de făcut, astfel încât în luna septembrie trebuie ca oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023″, a mai spus şeful Casei de Pensii.

Vor fi pensii care vor crește și cu 90%

Daniel Baciu a ținut să explice că vor exista pensionari, cu stagiu de cotizare de peste 40 de ani, care vor avea o creștere a pensiei cu 80%-90%.

„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a explicat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, conform RomâniaTV.

Daniel Baciu a ținut să reitereze principiul de bază al noii Legi a pensiilor: nicio pensie nu va scădea.

„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege. Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.”, a mai spus Baciu.