Începând cu ziua de luni, 22 mai, și profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar).
Încă de după negocierile eșuate de la Guvern, adică 17 mai, a fost anunțată această decizie. Ieri, sindicatele angajaților din Învățământ s-au întâlnit cu premierul Ciucă, pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat.
Anton Hadăr: „Noi, începând de luni, vom face grevă de avertisment. Am fost în urmă puțin cu referendumul. Categoric că vom continua și noi activitățile de protest, dar tare mâhniți am ieșit, căci ce am venit cu sufletul deschis, curat și cu dorința de a rezolva problema. Din păcate, anexa 8 din legea 153 a salarizării reprezintă prea puțin. Ar fi un efort, pentru Guvern și pentru țară, de 300 de milioane de lei, pentru partea aceasta de an care a mai rămas (…)”
Conform președintelui Alma Mater, premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare propuse de sindicate: „Al doilea aspect este o promisiune cu iz politic pe care vor să o înmagazineze în cadrul programului de guvernare.
Cei doi oameni importanți, prim-ministrul actual și prim-ministrul viitor, au spus că vor trece în programul de guvernare faptul că educația va fi prioritară, mă rog, scrie peste tot acest lucru, dar că va fi și din punct de vedere salarial. Însă n-au vrut să își asume grilele pe care noi le-am creat și care astăzi se află la Ministerul Muncii, grile pe care le-am gândit potrivit ideilor din proiectul România educată și din promisiunile celor doi miniștri, Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca.
Toate acestea plecând de la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutat din învățământul preuniversitar și pentru profesorul de tip asistent universitar de la noi din învățământul superior. Deci, aici n-au vrut să-și asume răspunderea. (…)”
Sursă: edupedu.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.