Ministrul Muncii: Amenzi de peste 2 milioane lei după 2.200 de inspecții la centre sociale

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

Ministrul Muncii, Florin Manole, declară, după ce ANPIS a efectuat 2.296 de misiuni de inspecţie şi a aplicat amenzi în valoare de 2.022.000 de lei, că felul în care ne purtăm cu cei mai vulnerabili spune cine suntem ca societate şi de aceea a cerut controale ferme la centrele sociale. Florin Manole arată că cei care abuzează de resursele statului sau, mai grav, de vieţile celor vulnerabili, vor fi sancţionaţi.

În ultimele trei luni, inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) și cei ai agențiilor județene au desfășurat aproape 2.300 de inspecții inopinate la centrele sociale din țară. În urma verificărilor, au fost aplicate 211 sancțiuni, inclusiv amenzi în valoare totală de peste 2 milioane de lei, și au fost propuse suspendări de activitate pentru 16 unități.

amenzi

Declarațiile ministrului Florin Manole

„Felul în care ne purtăm cu cei mai vulnerabili spune cine suntem ca societate. Am cerut controale ferme pentru a verifica centrele sociale. Oamenii cu dizabilități și toți beneficiarii de servicii sociale trebuie să fie tratați cu respect și demnitate. Cei care abuzează de resursele statului sau, mai grav, de viețile celor vulnerabili, vor fi primi amenzi”, a transmis ministrul Muncii.

Manole a subliniat că pentru el „grija faţă de cei vulnerabili nu e doar o obligaţie de serviciu, ci o datorie morală”.

Problemele descoperite de inspectorii sociali

ANPIS a identificat numeroase deficiențe, printre care:

  • lipsa licențelor sau a autorizațiilor necesare,
  • personal insuficient raportat la numărul de beneficiari,
  • lipsa serviciilor de recuperare pentru persoanele adulte cu dizabilități,
  • depășirea capacității legale de cazare,
  • condiții de trai necorespunzătoare,
  • lipsa accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități,
  • erori în stabilirea beneficiilor de asistență socială,
  • lipsa anchetelor sociale și a planurilor de intervenție personalizate.

În total, au fost dispuse 3.729 de măsuri de remediere, iar inspectorii sociali vor monitoriza modul în care acestea sunt aplicate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article