Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) au avut miercuri, 11 martie, o primă rundă de negocieri cu noul ministru al Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Mihai Dimian
Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme critice pentru mediul academic, precum prăbușirea fondului de burse și protecție socială, subvențiile pentru transportul feroviar și local, dar și bugetul general alocat educației în anul 2026. Întâlnirea a avut loc pe fondul nemulțumirilor tot mai accentuate legate de impactul măsurilor de austeritate adoptate de Executiv în ultimul an.
Matematica austerității: Cum au pierdut studenții sute de milioane de lei
Punctul central al dezbaterii l-a reprezentat situația dramatică a fondurilor destinate sprijinirii tinerilor. Reprezentanții studenților i-au prezentat ministrului o analiză financiară detaliată, demonstrând efectul cumulativ al actelor normative recente.
Deși salariul minim brut pe economie a crescut la 4.050 de lei începând cu 1 ianuarie 2026, valoarea costului standard per student pentru fondul de burse a rămas blocată la nivelul lunii noiembrie 2024, ca urmare a unui lanț de plafonări legislative (O.U.G. nr. 156/2024, Legea nr. 141/2025 și O.U.G. nr. 9/2026).
Conform calculelor ANOSR, raportate la numărul oficial de peste 305.000 de studenți înmatriculați pe locuri bugetate, impactul financiar este major:
În absența plafonărilor și a măsurilor de austeritate, fondul de burse pentru 2026 ar fi trebuit să atingă valoarea de 1.483.942.680 lei.
În realitate, fondul asigurat de la bugetul de stat a ajuns la valoarea de aproximativ 594.951.093 lei.
Această diferență se traduce printr-o tăiere drastică, de 59,91%, o diminuare care afectează direct accesul echitabil la educație.
Manifestația principală este programată pentru sâmbătă, 14 martie, în intervalul orar 19:00 – 22:00, în Piața Victoriei din București. Concomitent, acțiuni de protest similare vor fi organizate în mai multe centre universitare din țară, în semn de solidaritate a întregii comunități academice.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews