Cum este să nu vezi pădurea de copaci? Da, exact despre acest lucru este vorba astăzi, sub avalanșa de imagini ale unui conflict live, am putea spune chiar că vorbim de un război transmis în direct. Transmiterea în direct a unui conflict cred că a debutat ca experiment de impact cu Revoluția Română transmisă în direct de Televiziunea Română Liberă.
În conflictul generat de Federația Rusă în Ucraina încă din perioada în care Moscova organiza la Kiev detașamentele anti-Maidan, care a continuat cu Mica Invazie din 2014 și acum se află la apogeu, ca urmare a Marii Invazii militare pe trei mari fronturi, imaginile de televiziune au fost generos expuse de ucraineni și parcimonios, strict controlat de Moscova.
Puterea imaginii abundente și (aproape) liber interpretabilă nu avantajează cercul puterii de la Kremlin, care nu crede în nimic ce începe cu liber; așa că de la Moscova în Federație și în alte medii și locuri pe care Kremlinul le țintește, numai imagini editate de propagandă au dreptul să fie difuzate.
Constatăm aici o diferență fundamentală de paradigmă, care străbate ca un fir roșu realitatea, între viziunea Kremlinului despre lume și viitor și aceea a Occidentului: toate conflictele în care Occidentul a fost implicat de la finele Războiului Rece încoace au abundat în imagini spectaculoase, regizate, editate sau nu, dar distribuite generos și de multe ori liber (sau, în orice caz, cu aparența de libertate).
Ce cred rușii despre invazia pe care președintele lor, Vladimir Putin – reales fix în urmă cu patru ani de cetățenii Federației Ruse cu un procent de 76,67% din numărul de voturi (la o prezență la urne de 67,4%) – ne vorbește Oxana Mihailova într-un material de presă publicat de HotNews:
• Rusul care se declară nedumerit și intrigat (Valerîi):
„Poziția Europei tot nu-mi este clară. În loc să cheme la pace și să contribuie la negocieri dintre cele două părți, ei umplu Ucraina cu arme. Pentru ce? Pentru ca aceasta măcelărie să continuă cât mai mult timp? Îmi amintesc o expresie:<America va lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean!> Din păcate, cel mai probabil blitzkrieg-ul nu va fi posibil. Se pare că acest război va fi de lungă durată. Și cât va dura tot asta – nimeni nu poate să prezică. Ucrainenii au demonstrat unitatea lor și pregătirea pentru a-și apăra Patria. Putem să-i înțelegem, ei sunt pe pământul lor. Ce scop își are Rusia în acest război – niciun rus nu poate să vă răspundă clar. Se aud lozinci neclare despre <denazificare> și <eliberare>.
Cred că sancțiunile sunt inutile. Lumea de astăzi este mult mai complicată. Cei <puternici ai lumii> depind foarte mult unul de altul. O nouă <cortină de fier> nu este posibilă. Această problemă va fi soluționată, nu contează în favoarea cărei părți, dar sancțiunile treptat vor fi eliminate. Europa și America au arătat foarte clar că nu au de gând să înceapă o confruntare directă cu Rusia, iar introducerea unor măsuri reale care cu adevărat vor afecta economia rusă le va dăuna lor. „
• Rusul înțelept și obiectiv, dar ușor fatalist (Mihail):
„Rușii înțeleg diferit evenimentele din Ucraina. Dacă aș spune că există o singură opinie în acest caz va fi un neadevăr. Sunt oameni care în continuare consideră că Ucraina este parte a URSS, deși Uniunea această demult nu mai există. (…) Nu ne-am așteptat să fie război. Pentru noi operațiunea militară a devenit un șoc. Și despre dimensiuni… Au fost anunțate <demilitarizarea> și <denazificarea> Ucrainei. Din acest anunț era clar că va fi o operațiune nu doar pe teritoriul <DNR> și <LNR>. După primele zile am înțeles că <operațiunea> se va desfășura pe întreg teritoriul Ucrainei.
Țara noastră trăiește cu sancțiuni deja de mai bine de opt ani. Acum acestea au devenit doar mai masive. Dolarul și euro au crescut mult, iar rubla s-a prăbușit. (…) Îmbrăcămintea și tehnica va fi din China, iar vinul – dacă nu francez, va fi cel din Chile. Cafea este importată din țările care nu au anunțat sancțiuni. Produse alimentare: în apropierea este Belarus cu agricultura dezvoltată și Azerbaidjan cu exportul de legume și fructe. Călătoriile în Egipt, Turcia, Tunisia și Thailanda sunt în continuare accesibile. Totodată, prețurile pentru petrol și gaz cresc ca pe drojdii, iar Europa depinde de asta. Astfel, cine va avea de suferit cel mai mult de la sancțiuni rămâne încă o mare întrebare.”
• Rusul îngrozit și rușinat (Tatiana):
„Mie personal, ca și tuturor celor din jurul meu, ne este frică și ne este rușine pentru acest război. Este foarte important să fie înțeles un lucru: dorințele și deciziile autorităților nu sunt dorințele și deciziile întregului popor. Acest lucru se referă la ambele părți. Pe noi nimeni nu ne-a întrebat, nu ne-a cerut nimeni opinia. Este o durere comună. Nimeni nu vrea să fie victime și să se reverse sânge. Fiecare a doua persoană de aici are rude și prieteni în Ucraina. Din cauza sancțiunilor, sigur, vor avea de suferit oameni simpli. Nu pot să spun că acest lucru deja se întâmplă sau se va întâmpla atât de brusc. Cel mai probabil, vom resimți consecințele treptat și doar Dumnezeu știe cât va dura asta.”
Acum că știm cum gândește rusul decent și informat, care încearcă încă să gândească cu mintea lui – un segment de populație, ca peste tot de altfel, nu mai mare de 15% – ne putem imagina ce ravagii face propaganda continuă și controlul minților asupra majorității rușilor „patrioți” și mai puțin educați, indiferenți la gândirea critică și perfect permeabili la spălarea de creiere coordonată de Kremlin.
Având o largă marjă de acțiune din partea largii majorități (indiferentă sau aprobatoare) a poporului rus, clica de la Kremlin nu are nicio reținere să recurgă apăsat la un război de pustiire în Ucraina, sub pretextul curățirii acestei țări de „elementele pro-occidentale”, botezate ca „naziste” (implicit, aflăm astfel că Moscova etichetează fără jenă Occidentul ca nazist).
Un război devastator înseamnă bombardamente intense, distrugerea infrastructurii orașelor, uciderea de civili, organizarea de comandouri de pedepsire și alte grozăvii similare. Armata rusă a mai făcut așa ceva la Groznîi, în special în al doilea război cecen (1999 – 2000), o perioadă în care Vladimir Putin era directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB).
Așa cum se vede în imaginea de mai jos, distrugerile din Cecenia au fost teribile, cu mii de morți, gropi comune și circa 200 de mii de oameni alungați de la casele lor.
Nici situația din Siria, din momentul în care armata rusă s-a implicat în conflict (septembrie 2015), nu arată mai bine. Totuși, în Siria Kremlinul a testat o altă formă de abordare a conflictului, angajând în teren în special mercenarii trupelor puse la dispoziție de Grupul Wagner, în timp ce militarii au acționat în sprijinul guvernului Al-Assad prin bombardamente de aviație și tiruri de rachete, unele lansate din Marea Caspică.
În Ucraina, Kremlinul combină în războiul total pe care l-a declanșat, tacticile pe care le-a aplicat în Cecenia cu cele din Orientul Mijlociu și rămâne prudentă (sau poate mai puțin capabilă, din moment ce a sărit – prin discursul lui Putin – direct la ideea de a escalada nuclear) în privința utilizării tacticilor bazate pe instrumentele războiului modern.
GRUPUL WAGNER
Sursa: replicamedia.md
Conform publicației „The Times”, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a supraviețuit după trei tentative de asasinat; una dintre tentative a fost condusă de mercenarii din Grupul Wagner.
Comandoul Wagner a suferit pierderi majore în timpul atacului asupra clădirii unde se afla Zelenski, iar comandanții acțiunii (ofițeri ai armatei ruse, evident) au fost surprinși și s-au declarat alarmați de acuratețea informațiilor pe care le avea armata ucraineană despre operațiune, care a fost anticipată și dejucată cu ușurință, aproape toți mercenarii fiind uciși. (comisarul.ro)
De la începutul „operațiunii”, circa 400 de mercenari ai Wagner – majoritatea aduși din zonele din Africa și Orientul Mijlociu unde Grupul are contracte cu diverse companii, guverne, insurgenți sau pur și simplu asigură (indirect) proiectarea voinței Moscovei pe pământ african – au fost organizați în comandouri cu misiunea de a destabiliza Ucraina, de a căuta și ucide lideri politici și ocupa anumite obiective strategice.
Un astfel de mercenar, singurul care a scăpat (rănit) în urma unei ambuscade în care echipa sa a fost angajată de trupele speciale ucrainene, a mărturisit într-un material filmat și difuzat de agenția de știri UNIAN că a fost retras din Siria și adus pe frontul din Ucraina, doar că plata pentru „serviciile” prestate pe acest front este mai mică, în jurul a 60% din ceea ce primea în Orientul Mijlociu.
Pentru că progresul armatei ruse este lent și nu s-a reușit nici capturarea sau uciderea vreunul lider politic de marcă al guvernului ucrainean, se pare că Moscova va trimite încă 1000 de luptători contractați cu Grupul Wagner în Ucraina.
Această „armă” cât se poate de clasică a Kremlinului, și anume mercenarii, este preferată nu pentru că ar fi deosebit de eficientă, ci pentru că scutește pur și simplu guvernul rus de bătaia de cap de a raporta pierderi sau de a achita compensații pentru cei morți. De asemenea, se poate dezice oricând de luptătorii Wagner, așa cum s-a întâmplat deja în Siria.
În februarie, 2018, forțele armate ale regimului Al-Assad, susținute de mercenari Wagner, recrutați din trupele de cazaci, au atacat la Deir Ezzor, pe Eufrat, poziții ale Forțelor Democrate Siriene de opoziție (kurzi), care erau susținuți de forțele speciale americane, pentru e curăța terenul de rebelii ISIS.
Pentru că au refuzat să se angajeze în luptă, deși au fost avertizați de americani că vor fi întâmpinați cu foc, cei 300 de sirieni și mercenari Wagner au fost bombardați din aer și uciși. Pierderile Grupului Wagner, niciodată recunoscute de Moscova, au fost estimate între 180 și 200 de luptători.
Conform Radio France International, fondatorul și comandantul militar al Grupului Wagner este Dmitri Utkin, un fost ofițer rus de informații militare (GRU), al cărui nume de cod era „Wagner”; este locotenent colonel în rezervă, la 51 de ani, decorat cândva de Putin și acum responsabil pentru operațiunile din Ucraina.
Colonelul în retragere Andrei Roșev, în vârstă de 68 de ani, este director executiv fondator al Wagner și comandă trupele de mercenari din Siria, în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad sub indicativul „Siedoy”.
Finanțatorului Grupul Wagner este Evgheni Prigojin, un om de afaceri în vârstă de 60 de ani din Sankt Petersburg, apropiat de președintelui rus Vladimir Putin. Grupul Wagner este supus sancțiunilor internaționale, după implicarea în conflictul din Siria și pe alte teatre de operațiuni din Africa.
ANONYMOUS – REPLICA NON-MILITARĂ A LUMII LIBERE
Numeroase grupuri de „hacktiviști” au luat cu asalt site-uri importante din Rusia în ultimele zile ca o manifestare de empatie și solidaritate pentru drama poporului ucrainean. Așa se face că mai multe instituții ale statului rus și organizații media controlate de Kremlin au căzut victimă hackerilor din gruparea „Anonymous”.
Gruparea Anonymous este asociată în mod greșit cu un grup de hackeri. Membrii acestei grupări ies în public și poartă masca Guy Fawkes popularizată de filmul și benzile desenate V de la Vendetta. În fapt, este o ideologie care a luat naștere în 2003 pe site-ul „4chan” și reprezentă un concept în care mai multe comunități de utilizatori există într-o societate anarhică și luptă pentru libertatea internetului împotriva ocultei și corporațiilor mondiale
Sursa: en.wikipedia.org
Agresiunea rusă din Ucraina le-a atras atenția, așa că activiștii Anonymous au declanșat o „ofensivă” de contraatac cibernetic, luând la țintă diverse sisteme IT&C ale statului rus, și nu numai.
Institutul de cercetare a spațiului IKI, ce face parte din Roscosmos, agenția spațială rusă, a fost ținta atacului unui hacker ce acționează sub numele „v0g3lSec”. Acesta a înlocuit un subdomeniu al site-ului IKI – „uv.ikiweb.ru” – cu un mesaj în care este acuzat războiul din Ucraina și declarațiile belicoase ale lui Dmitri Rogozin, directorul Roscosmos. (playtech.ro)
Activiștii Anonymous au atacat și site-ul de internet al ministerului rus al apărării și i-au expus public informațiile din baza de date, care conține, se pare, numere de telefon și emailuri ale oficialilor și parole. Au atacat de asemenea site-ul FSB-ului (urmașul KGB-ului) și l-au blocat.
Anonymous a încărcat, de asemenea, date de la Sberbank din Rusia, a spart site-ul web al Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Federației Ruse și a compromis site-urile unor bănci belaruse importante, precum Belorusbank, Priorbank și Belinvestbank.
Hackerii georgieni au anunțat că au spart bazele de date ale mai multor oligarhilor ruși și au început atacul asupra routerelor rusești. Au anuțat, de asemenea, că vor încerca să preia controlul asupra sistemelor de lansare a bombelor atomice ale Rusiei.
„Hackeri din întreaga lume: luați la țintă Rusia în numele #Anonymous, spuneți-i că nu iertăm, nu uităm. Anonymous îi recunoaște întotdeauna pe fasciști” este mesajul publicat de Anonymous pe Twitter. (newsweek.ro)
Pentru că guvernul rus a luat măsuri de blocare a rețelelor de socializare ca Facebook, ori Twitter, iar la televiziuni și mass media conținutul publicat este strict controlat, activiștii Anonymous au început să interfereze în programele unor televiziuni de divertisment, inserând imagini cu agresiunea armatei ruse din Ucraina.
Care dintre tactici vor avea în cele din urmă succes în acest război, care se poate extinde oricând în Europa, ce spațiu va fi hotărâtor pentru tranșarea rezultatului conflictului, rămâne să vedem. Dar, din ce putem vedea până acum, Rusia a pierdut inițiativa și în spațiul cibernetic, și în cel al războiului clasic.
Cuvântul hotărâtor, în cele din urmă, ar putea să nu aparțină armelor, ci oamenilor, mai precis poporului rus. Deocamdată poporul în fruntea căruia s-a cățărat elita cleptocrată și militaristă al cărei exponent este Vladimir Putin este confuz și decuplat de la realitate, puțin conștient în privința consecințelor aventurii în care l-a antrenat Kremlinul.