Angajaţii de la Best Personal Services, firmă de pe platforma Petrotel Lukoil Ploieşti au fost impresionaţi de cazurile prezentate în campania republikanews.ro „Ajută un copil să meargă la şcoală!” aşa că au pus mână de la mână şi au strâns bani cu care au cumpărat rechizite şi ghiozdane. „Ne-au impresionat fiecare dintre cazurile pe care le-am văzut la dumneavoastră pe site. Sunt mulţi copii necăjiţi care merită ajutaţi şi chiar dacă e puţin ce am reuşit noi să strângem, totul este din inimă. Ne-am dori ca rechizitele să ajungă la aceşti copii şi să-i bucure măcar în prima zi de şcoală, când fiecare ar trebui să se simtă bine”, ne-a spus reprezentantul acestei firme. Printre cei care au contribuit la campanie se numără Timken, Mihaela Stanciu (Mika Travel), Laura Drăghici (Chic Fleuriste), Mircea Drăghici (Dentirad), senatorul Andrei Volosevici, deputatul Ion Eparu, PSD Prahova, Clubul de turism şi alpinism Ciucaş, Vispeşti, Mircea Matei (Fax Media Consulting), mai mulţi angajaţi ai Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti şi mulţi ploieşteni care au dorit să rămână anonimi. Tuturor le mulţumim pentru spirijinul acordat, pentru că fără ei acest demers nu ar fi posibil şi aşteptăm în continuare şi pe alţii să se alăture! În fiecare zi, până pe 9 septembrie vor apărea noi cazuri ale unor copii care au nevoie de ajutorul vostru!