Sportivii secţiei de nataţie a CSM Ploieşti au participat, recent, la Cupa României la Înot pentru Seniori, Tineret şi Juniori 1 şi 2, de la Târgu Mureş. Ei au reuşit să obţină 14 medalii: 7 de aur, 4 de argint şi 3 de bronz.
La Cupa României la Înot, competiție desfășurată la Târgu Mureș, dintre sportivii pregătiţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma, cea mai în formă s-a dovedit a fi, de data aceasta, Andreea Radu. În vârstă de 14 ani, sportiva CSM Ploiești a cucerit 7 medalii de aur şi două de argint, în diferite probe.
Teodora Roman a obținut argint la 200 metri bras şi la 400 metri mixt şi bronz la 100 metri bras, Briana Păun a luat bronz la 200 metri fluture iar
Darius Radu, tot bronz la 1500 metri liber.