stafilococul auriu, două penisuri

Anchetă la Spitalul Județean Focșani după ce o asistentă a administrat din greșeală adrenalină unui sugar în loc de vitamina K / Fetița a suferit un șoc, dar a fost stabilizată!

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Focșani a demarat o anchetă internă după ce o asistentă a injectat din greșeală adrenalină unui sugar de doar 27 de zile, în loc de vitamina K, conform prescripției medicului.

Incidentul a avut loc sâmbătă în Secția de Pediatrie a spitalului, unde fetița a fost adusă pentru sângerări la nivelul ombilicului.

Deși tratamentul prescris includea vitamina K pentru oprirea sângerării, asistentă a administrat adrenalină, ceea ce a provocat un șoc al fetiței, care s-a învinețit, a vomitat și a pierdut starea de conștiență. Ea a fost rapid stabilizată în spital.

„Am luat cunoștință de incident și am început procedurile pentru ancheta internă. Rezultatele vor fi comunicate la finalizarea acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Alina Cosma.

Asistenta implicată, Gabriela Rotaru, fostă infirmieră, este acuzată de eroare medicală, iar părinții fetiței au anunțat că vor depune plângere penală.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a fost sesizat, iar polițiștii din Vrancea efectuează cercetări pentru neglijență în serviciu.