Anchetă penală în Argeș după răpirea unei tinere dintr-un taxi!

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Anchetă penală în Argeș după ce o tânără a fost răpită dintr-un taxi/ Inițial, victima a negat incidentul, însă anchetatorii au descoperit detalii care indică implicarea unui membru al cercului său apropiat!

Polițiștii din Argeș au deschis o anchetă penală pentru infracțiunea de lipsire de libertate, după ce o tânără de 19 ani a fost răpită dintr-un taxi în localitatea Bascov, județul Argeș, în ziua de 13 ianuarie, în jurul orei 15:20. Incidentul a fost semnalat la 112 de un bărbat de 61 de ani, șofer de taxi, care transporta pasagera.

Potrivit primelor verificări, taxiul a fost blocat în trafic de un alt vehicul, din care au coborât doi bărbați necunoscuți, care au manifestat un comportament agresiv, provocând distrugeri autoturismului și tulburând ordinea publică.

Ulterior, una dintre persoanele implicate a scos tânăra din taxi și a urcat-o în mașina lor, împotriva voinței sale, părăsind locul faptei.

În urma investigațiilor polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală Bascov și Secției 3 Poliție Pitești, au fost identificați doi bărbați, tată și fiu, de 56 și 21 de ani, din comuna Merișani, precum și victima, concubina tânărului. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Pitești pentru cercetări.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că, inițial, victima a negat că ar fi fost răpită.

Ulterior, anchetatorii au aflat că tânăra se prostitua pentru concubinul său de 21 de ani și că avea doi copii aflați în plasament, pe care îi vizita în momentul în care a fost luată de pe stradă.

Tatăl și fiul au fost reținuți pentru lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice și urmează să fie prezentați Parchetului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article