Cu trei săptămâni în urmă, premierul Marcel Ciolacu a solicitat Corpului de Control să demareze o investigație la clubul CSA Steaua. Inspectarea a fost finalizată, iar raportul preliminar dezvăluie că statul a investit 100 de milioane de euro în clubul din Ghencea.
”Avem un raport preliminar. Statul a investit 100 de milioane de euro la CSA Steaua. Acum așteptăm raportul final.”, ar fi spus Marcel Ciolacu, conform surselor guvernamentale.
Echipa de control a premierului a examinat conformitatea cu regulamentele legale și interne referitoare la gestionarea complexului sportiv. Au fost evaluate metodele de generare a veniturilor din exploatarea complexului sportiv și cheltuielile operaționale, precum și alte aspecte semnificative. Perioada de evaluare a inclus intervalul cuprins între 1 ianuarie 2021 și prezent.
Ciolacu, nemulțumit de generalii de la CSA Steaua
Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la CSA Steaua, iar ulterior a ieșit cu un mesaj de susținere pentru FCSB.
„Bazele sportive sunt ale statului român; bazele sportive sunt pentru sport. Nu trebuie să ne implicăm, nu trebuie să ţinem cont de alte lucruri şi să nu lăsăm anumiţi sportivi să joace pe aceste baze care sunt ale statului român. Cum şi eu, în acest moment vremelnic sunt prim-ministru, şi aceste baze se dau în administrare anumitor instituţii. Instituţiile respective trebuie să se ridice la nivelul aşteptării sportivilor. Înţeleg foarte bine că se pot face şi concerte pe stadioane, dar atunci când nu există competiţii, atunci când nu există solicitări de la sportivi, atunci când nu se deteriorează gazonul înaintea unei competiţii – regulile foarte stricte”, a declarat premierul.
Mai multe informații găsiți aici.