Sursa foto: urban.ro

Poeta Ana Blandiana, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane, se află într-un amplu turneu literar în Spania, între 6 și 13 mai, cu sprijinul ICR Madrid. Prezența sa are loc în contextul recentei obțineri a prestigiosului Premiu „Princesa de Asturias pentru Litere 2024” și include o serie de evenimente culturale în Madrid, Malaga și Barcelona.

Seria a debutat pe 6 mai la Universitatea Complutense din Madrid, cu un omagiu academic și mese rotunde dedicate impactului operei sale asupra memoriei colective și culturii europene, urmate de un recital poetic. Pe 7 mai, Ana Blandiana a susținut conferința inaugurală la Congresul Internațional al Victimelor Comunismului, iar pe 8 mai a participat la colocvii culturale și dialoguri publice cu figuri importante ale lumii literare spaniole.

Din 9 mai, scriitoarea este invitată specială în cadrul programului „Spania/România: două culturi europene”, participând la Târgul de Carte din Malaga, iar între 10 și 13 mai este prezentă la Festivalul Internațional de Poezie de la Barcelona. Seria de evenimente se încheie pe 13 mai cu un recital de gală la Palau de la Música Catalana, alături de poeți din întreaga lume.