Eduard Iuhas, fost mijlocaș al Petrolului, ajuns la venerabila vârstă de 81 de ani, este unul dintre cei trei jucători care au evoluat în memorabilele meciuri dintre Petrolul și Liverpool și sunt încă în viață.
În cadrul unui interviu-eveniment acordat Gazetei Sporturilor, Iuhas deapănă amintiri pline de farmec, rememorează perioada de glorie petrecută la Ploiești și face dezvăluiri neștiute din cariera sa fotbalistică, dar și din viață.
– Domnule Iuhas, cum este viața la aproape 81 de ani?
– E rău să fii pensionar pentru că nu ai activitate. O perioadă am fost la club la departamentul de scouting. Mă trimiteau peste tot. Acum nu mă mai bagă nimeni în seamă. Treaba lor…
– Vă plăcea ceea ce făceați?
– Bineînțeles! Mergeam la toate meciurile de Divizia B. La Tulcea mergeam de multe ori, pe Ionuț Larie l-am propus celor de la Petrolul. Inclusiv pe Alexandru Mățel l-am propus, dar n-a venit la Ploiești. Pe mulți jucători i-am văzut și i-am propus.
– Și-acum cu ce vă ocupați?
– Stau acasă, nu prea am ce face. Dau pe GSP să văd programul meciurilor și mă uit la ele. Merg pe stadion la jocurile Petrolului, dar doar la cele care sunt la 18:30, pentru că nu mai am cu cine să vin acasă pe jos. Cu mașina nu merg, pentru că e aglomerație și n-ai unde s-o parchezi. Altfel n-am de ce mă plânge. Mici probleme inerente vârstei: mă doare un pic spatele, un cot, un genunchi, un umăr…
Mă simt bine când merg la meciurile Petrolului. Dar sunt momente când nu-mi plac suporterii, chiar dacă sunt inimoși. Aruncatul cu petarde nu e deloc în regulă. Faci o treabă din asta, dar să fie organizată frumos! Nu să periclitezi viața unor jucători.
Eduard Iuhas
– Ne-ați spus că se împlinesc 60 de ani de când v-ați mutat în Ploiești!
– Mie mi-a plăcut la Ploiești, unde eram prieten cu toată lumea. Inclusiv acum am relații foarte bune cu toți. Bine era dacă aveam și noi cinci parcuri să ne plimbăm. Noi n-avem nimic… Păi, ce parcuri criminale sunt la Timișoara! Nu prea ai unde să te miști p-aici. Avantajul Ploieștiului e că am fost aproape de mare și de munte. Ajungeam în două, trei ore.
În oraș eram bine văzuți, iar noi la serviciu nu mergeam deloc. Am avut o perioadă când a mers echipa națională prost și Federația a decis să ne ducem la serviciu. Ca pedeapsă. Eu cu Costică Moldoveanu eram angajați la Scăeni, la fabrica de geamuri. Mergeam, îl țineam de vorbă pe contabilul-șef și plecam. Stăteam o zi, două, ne luam banii.
Eduard Iuhas
Citește AICI întregul interviu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.