Ambulatoriul Spitalului Municipal Câmpina, vizitat de autorităţi. Concluzii

Ambulatoriul Spitalului Municipal Câmpina a fost vizitat astăzi de către prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Bogdan Nica, și primarul municipiului Horia Tiseanu. Aici,  activitatea a fost reluată aproape integral, începând de astăzi, 10 iunie.

Vizita a avut ca scop identificarea modului în care au fost implementate normele de siguranță care se impun în contextul stării de alertă, cum ar fi circuitele unice, planificarea telefonică a consultațiilorși respectarea acestor programări de către pacienți, măsurarea temperaturii la intrarea în unitate, purtarea echipamentelor de protecție atât de către personalul medical, cât și de către pacienți etc, spun reprezentanţii Prefecturii.

Managerul Spitalului Municipal Câmpina (SMC), dr. Călin Tiu, a precizat că activitatea în Ambulatoriu nu a fost sistată integral pe durata stării de urgență și a stării de alertă, fiind înregistrate circa 4000 de consultații în perioadele amintite.

În discuţie s-a pus şi redeschiderea Spitalului Municipal Câmpina și pentru pacienții non-COVID.

„Sunt mulțumit de ceea ce am găsit la Ambulatoriu Câmpina, însă discuția principală din cadrul întâlnirii noastre s-a axat pe deschiderea Spitalului Municipal, un lucru pe care foarte multe persoane îl așteaptă. Însă acest demers este posibil numai în anumite condiții. Cum realizarea două circuite unice nu este posibilă aici, am încercat ca, împreună cu domnul director de la DSP, domnul manager și domnul primar, să identificăm alte soluții care sper să se concretizeze cât mai curând“ –prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu.

Două dintre principalele propuneri prezentate de către directorul DSP Prahova, Bogdan Nica, au vizat secția de Obstetrică-Ginecologie și cea de Chirurgie din cadrul SMC.

„Una dintre variante ar fi degrevare sectiei de Obstetrică-Ginecologie de la SMC de atributul COVID-19 și de a găsi o posibilitate la Ploiești pentru pacientele gravide. Atunci, această secție ar putea fi redată, în conditii de distanțare, unor internări non-COVID.

De asemenea, ne gândim și sper ca, până mâine (n.r. joi, 11 iunie) să găsim soluția, să avem o sală de operație-tampon pe care să o ducem la «Boli Infecțioase» (n.r. secția de Recuperare a Spitalului Municipal Câmpina, situată pe strada Tudor Arghezi). Sunt niște probleme logistice foarte mari, dar sunt sigur că vom găsi soluția în cel mai scurt timp“ –  directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Bogdan Nica,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *