Ambasada României la Washington anunţă că urmăreşte cu atenţie efectele deciziei administraţiei Trump de a retrage certificarea programului pentru studenţi internaţionali la Universitatea Harvard şi solicită studenţilor români să menţină legătura cu autorităţile consulare.
Ambasadorul Andrei Muraru a precizat că 34 de studenţi români sunt în prezent înscrişi la prestigioasa instituţie americană, în programe de Licenţă, Master şi Doctorat. „Suntem preocupaţi de soarta acestor tineri remarcabili şi vom face toate demersurile posibile pe lângă partenerii americani pentru clarificarea statutului lor şi al familiilor lor”, a transmis Ambasada României într-un comunicat oficial.
Ambasada a pus la dispoziţie numerele de urgenţă ale tuturor oficiilor consulare din SUA pentru studenţii români care pot avea nevoie de asistenţă consulară.
Decizia autorităţilor americane de a revoca certificarea SEVP (Student and Exchange Visitor Program) a Harvardului a generat reacţii internaţionale, fiind catalogată de universitate drept „ilegală”. În replică, instituţia a iniţiat vineri o acţiune în justiţie împotriva administraţiei Trump.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.