Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține că ,,fiecare putere în statul român are atribuţiile sale”, cu privire la faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, joi, sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la legea privind creşterea vârstei de pensionare.

„Legislativul legiferează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre multe alte prerogative, are şi acest drept, şi anume, acela de a face sesizare pe anumite legi la Curtea Constituţională a României. De altfel, în ultima vreme, Curtea Constituţională a fost destul de căutată cu sesizări cu privire la legislaţie. Nu este o surpriză că această lege, pe alocuri contestată de sistemul judiciar, va fi atacată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (…). Nimeni nu şi-a dorit atunci când a generat această reformă în sistemul de pensii de serviciu, pensii speciale (…), nimeni nu şi-a pus cumva ca obiectiv depopularea sistemului de justiţie”, declară Alina Gorghiu, joi.

Ea spune că a fost ,,o echilibristică destul de interesantă” în ultimul an şi jumătate, ţinând cont, pe de o parte, de raţiunea care stă la baza acestei reforme, de condiţionalităţile din PNRR şi, pe de altă parte, imperativul unui sistem de justiţie funcţional, eficient, care să îşi îndeplinească atributul de serviciu public.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *