Liderul PNL Iași pledează pentru un mandat complet de premier până în 2028
Deputatul Alexandru Muraru, lider al PNL Iași, consideră „inacceptabilă” ideea rotativei premierului între PNL și PSD, susținând că o astfel de formulă guvernamentală nu ar aduce coerență și ar crea instabilitate în administrația centrală. Într-o postare pe Facebook, acesta atrage atenția asupra riscurilor unei guvernări fragmentate.
„Nu le putem spune oamenilor că, la un an și opt luni de la formarea Guvernului, vom schimba primul-ministru, fără să știm cine vine după”, a afirmat Muraru, criticând ideea unei alternanțe convenite politic în fruntea executivului.
Muraru a mai subliniat că un program de guvernare complex, cum este cel negociat în prezent, are nevoie de un cadru stabil de implementare pe termen lung, fără întreruperi sau schimbări de viziune la mijlocul mandatului. „Acest program de reforme trebuie dus până la bun sfârșit, în trei ani și jumătate”, a punctat deputatul liberal.
Totodată, el avertizează asupra riscului ca un partid să își asume măsuri dificile și nepopulare în prima parte a mandatului, iar ulterior, alt partid să preia conducerea Guvernului și să beneficieze politic de rezultatele reformelor.
„În acest moment, un premier politic este soluţia, cu un mandat clar de trei ani şi jumătate, până la alegerile din 2028”, a conchis Alexandru Muraru.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.