Spania este la al treilea val de caniculă, cu aproximativ 44° Celsius așteptate în centru și în sudul țării iar Portugalia are peste 100 de pompieri ce încearcă să oprească incendiile.
În Spania, în Țara Bascilor, o regiune mai puțin obișnuită cu temperaturi ridicate, termometrele indică 40° Celsius.
În timpul nopții, sudul a înregistrat 27° Celsius. Agenția Meteorologică din Spania a avertizat că există riscul unor așa-zise ”furtuni uscate” adică tunete și fulgere fără precipitații, în multe regiuni ale țării.
Se preconizează ca valul de căldură sa dureze până la sfârșitul săptămânii.
Țările din sudul Europei au lansat mai multe alerte din cauza temperaturilor extreme și a pericolului pentru sănătatea persoanelor în vârstă și a celor considerate fragile.
O problema în întregul continent este că aceste valuri de canicula din Spania, Portugalia și din alte țări europene a accentuat seceta și a determinat evaporarea și creșterea consumului de apă.
- Autoritățile din Catalonia au decis să impună restricții privind utilizarea apei.
Revista științifică Cryosphere a publicat un articol citat de AFP în care scrie că cel mai mare ghețar, ghețarul Aneto din Pirinei, se topește și este pe cale de dispariție. Fenomenul s-a accentuat în 2021, 2022, fiind anii în care a fost foarte cald în Spania.
Sudul Portugaliei, în regiunea Algarve, este lovit de incendii, unde peste 10.000 de hectare au ars de la sfârșitul săptămânii conform unui bilanț încă provizoriu.
Mai mult de o mie de pompieri și avioane de stingere a incendiilor sunt în zonă și acum pentru că nu toate focarele au fost stinse. Presa locală portugheză, citată de France 24, scrie că peste 1.500 de locuitori din aproximativ 20 de sate și mai mulți turiști cazați în zonă au fost evacuați.
”A fost groaznic. A fost foc peste tot și a trebuit să ne descurcăm. Nimeni nu a fost acolo să ne ajute, din fericire am trei prieteni care au veni „, a declarat pentru AFP un fermier în vârstă de 40 de ani.
În toată țara, peste 3.200 de pompieri și 15 avioane au fost în stare de alertă. Temperaturile au atins 40° C în multe localități, după recordul de 46,4° Celsius, înregistrat la începutul săptămânii la Santarem, în centrul Portugaliei.
Sursa: rfi.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.