ALERTĂ ÎN SĂNĂTATE! 18 cazuri de infecție cu virusul West Nile confirmate în acest sezon

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Optsprezece cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost raportate în România de la începutul sezonului de supraveghere, potrivit celui mai recent bilanț publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP)!

Conform datelor transmise de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), între 2 iunie și 4 septembrie 2025 au fost confirmate 17 cazuri și un caz probabil.

Cele mai multe îmbolnăviri au apărut în rândul persoanelor cu vârste între 70 și 79 de ani (8 cazuri), dar virusul a afectat și tineri: un caz a fost înregistrat la grupa 10-19 ani. În total, 14 dintre pacienți sunt bărbați, iar majoritatea – 12 persoane – provin din mediul urban.

Distribuția cazurilor pe județe arată astfel: București (6), Galați (3), Timiș (2), Brăila (1), Dolj (1), Ilfov (1), Prahova (1), Sălaj (1), Teleorman (1) și Vrancea (1).

Specialiștii recomandă populației să ia măsuri de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari: purtarea hainelor cu mâneci lungi și pantaloni lungi, utilizarea de repelente, montarea plaselor de protecție la ferestre și eliminarea surselor de apă stătută din jurul gospodăriilor.

Share This Article