
Alertă alimentară! Produsul „Korean Street Hongdae Red Chilli Topokki”, retras de urgență din magazinele K-Food
Compania YORIJORI FOOD SRL a anunțat retragerea preventivă de la comercializare a produsului KOREAN STREET HONGDAE RED CHILLI TOPOKKI (variantă dulce-iute), după ce testele interne au depistat o contaminare cu bacteria Bacillus cereus.
Sunt vizate loturile cu datele de expirare 13.02.2027, 10.03.2027 și 15.04.2027.
Producătorul avertizează că toxinele produse de această bacterie pot cauza simptome severe precum greață, vărsături și diaree, motiv pentru care consumul este strict descurajat.
Produsele afectate, vândute în magazinele K-Food din București, pot fi returnate la punctele de vânzare pentru rambursare.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro