Ieri, polițiști prahoveni au desfășurat 6 acțiuni, pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești, în orașele Mizil, Plopeni și Slănic, dar și pe raza de competență a Secțiilor Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, Puchenii Mari și Valea Călugărească. Scopul a fost prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, în cadrul acțiunilor, au fost legitimate aproximativ 570 de persoane și au fost controlate peste 480 de autovehicule.

În vederea depistării persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, au fost efectuate 150 de testări cu aparatele etilotest și cele drugtest.

În total, au fost aplicate 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate la regimul rutier. Concret, 40 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 24 bicicliștilor pentru diferite abateri, 17 pietonilor, pentru traversări neregulamentare, 17 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor controlate, dar și 13 pentru nepurtarea centurii de siguranță.

De asemenea, 25 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și pentru nerespectarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii nr. 61/1991 R, 18 persoane fiind avertizate cu privire la respectarea acestor norme.

De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere, dintre care, două pentru neacordare prioritate pietoni, două pentru neacordare prioritate vehicule, unul pentru alcool, unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză, precum și unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, fiind retrase și 3 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua în întregul județ pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru consolidarea sentimentului de siguranță în rândul cetățenilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *