Paltoane, geci, cizme, pulovere, produse de igienă sau alimente neperisabile. Toate acestea pot fi donate, începând de marți, la centrul de colectare pe care autoritățile îl deschid în Ploiești pentru a întinde o mână de ajutor celor afectați de recentele cutremure din sudul Turciei.
Primăria Municipiului Ploiești deschide un punct de colectare ajutoare pentru Turcia.
Ajutoarele umanitare vor fi colectate la Cantina Socială a municipalității, care are sediul în strada Mihai Bravu nr. 231. Centrul va fi deschis timp de patru săptămâni iar programul de funcționare va fi de luni până vineri în intervalul orar 08.00-16.00.
Ploieștenii sau reprezentanții comunității locale de afaceri, care doresc să fie solidari cu cei care au fost grav afectați de această calamitate, pot dona:
* Paltoane, geci, pelerine de ploaie, ghete, cizme, pulovere, pantaloni, mănuși, căciuli, fulare, eșarfe, ciorapi, șosete, lenjerie de corp
* Saltele (pentru cort), pilote, pături, saci de dormit, reșouri, radiatoare, lămpi pe gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare
* Cutii cu alimente (produse alimentare neperisabile, conserve), mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă pentru femei.
Ajutoarele strânse în acest punct de colectare vor fi livrate în orașele afectate din Turcia.