PNL Prahova va decide ce candidat susţine la alegerile interne din iunie abia după consultarea membrilor săi în tot judeţul. Este declaraţia comună a preşedintelui Iulian Dumitrescu şi a vicepreşedintelui George Ionescu, dată astăzi în cadrul conferinţei de presă. Totodată, cei doi au spus că asta nu înseamnă că cei care vor merge la Bucureşti nu vor ţine cont de tendinţa organizaţiei judeţene. Dumitrescu a declarat că nu îşi doreşte o funcţie în conducerea centrală, ci doar în cea prahoveană, în timp ce George Ionescu va candida la funcţia de prim vicepreşedinte la Prahova, după care va candida la o funcţie regională, dar după consultarea cu alţi colegi. Cei doi au vorbit şi despre analiza în partid şi excluderea anumitor membri despre care au avut un aport important în pierderea alegerilor din decembrie. În cadrul PNL Prahova au început deja alegerile în organizaţiile locale, alegeri care se vor încheia pe data de 7 aprilie, iar pe 11 aprilie va avea loc Conferinţa Judeţeană în care se va alege Biroul Permanent Judeţean.