Ce s-a întâmplat la frontieră duminică, 10 decembrie?

POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ: „În data de 10.12.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 208.500 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 56.200 de mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România au fost 100.720 de persoane, dintre care 7.481 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 10.12.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.829.917 cetăţeni ucraineni. În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.”

Polițiștii de la frontieră au constatat următoarele:

  • 49 de fapte ilegale (22 infracţiuni şi 27 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 41.700 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 785.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *