Adolescentă supusă unui ritual de exorcizare de către mama sa, preluată de Protecția Copilului / Poliția a deschis dosar penal!

O adolescentă din localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu, care a fost supusă de mama sa unui așa-zis ritual de exorcizare, a fost preluată de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, după ce imaginile cu incidentul au fost distribuite pe rețelele sociale și au provocat un val de reacții negative.

„În urma intervenției și evaluării efectuate de specialiștii DGASPC Sibiu, s-a decis instituirea măsurii de protecție specială pentru minoră, respectiv plasamentul în regim de urgență”, a transmis instituția, joi, într-un comunicat de presă.

Fata, care are între 14 și 15 ani, a fost plasată într-un centru din subordinea DGASPC și va beneficia de sprijin psihologic, medical, social și educațional, în vederea recuperării.

În imaginile distribuite online se vede cum fata plânge necontrolat, în timp ce mama sa rostește rugăciuni și ține o Biblie în mână. Potrivit celor care au postat videoclipul, scena s-a petrecut în Dumbrăveni.

Poliția a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate unui minor.