Minor de 16 ani, din Dâmboviţa, în arest la domiciliu după ce a bătut un adolescent și a agresat un polițist

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

De la agresarea unui coleg, la ultraj! Un adolescent din Răscăeți, trimis în arest la domiciliu

O serie de episoade violente l-au adus pe un adolescent de 16 ani din comuna Răscăeți în fața magistraților.

Joi, 19 februarie, Judecătoria Găești a dispus împotriva acestuia măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, după ce tânărul a fost reținut inițial pentru 24 de ore.

Problemele legale ale minorului au început în decembrie 2025, când acesta ar fi bătut un alt adolescent în localitatea Vișina, victima ajungând la spital.

Situația s-a agravat la sfârșitul lunii ianuarie 2026: în timpul unei intervenții 112, tânărul nu s-a limitat la amenințări, ci l-ar fi agresat fizic pe polițistul venit să aplaneze conflictul.

În prezent, dosarul este gestionat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, cercetările continuând sub principiul prezumției de nevinovăție.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article