ADIO, Serie C!

La nici o aruncătură de băț de promovarea matematică, Petrolul a primit pe Ilie Oană un oaspete deosebit de arțăgos. Venit din subsolul clasamentului Seriei a III-a, dar nu și certat cu fotbalul.

De altfel, argeșenii și deschis scorul la Ploiești, după o execuție excepțională a lui Ovidiu Comănescu, un șut perfect din lovitură liberă de la 25 de metri care s-a dus glonț în vinclul porții lui Raul Avram.

A fost momentul în care jucătorii lui Romulus Ciobanu și-au dat seama că le terbuie ceva mai mult efort pentru a respecta calculele dinaintea jocului.

Au reușit să egaleze în prima repriză, prin Chindriș, în urma unei faze confuze în careul oaspeților (40), dar abia după pauză, lupii și-au arătat colții.

Și au început să muște!

Ocazii după ocazii în repriza secundă, cu Arnăutu, Ciocâlteu, Nini Popescu sau Saim la finalizare, două bare, multe alte atacuri spectaculoase pierdute în careul argeșenilor.

Turtită în propria jumătate și prinsă total în morișca galben-albastră, echipa din Mioveni a cedat din toate încheieturile.

Nini Popescu a adus Petrolul în avantaj, iar Velisar a  securizat o victorie care pune capăt exilului petrolist în eșaloanele inferioare.

Cu două etape înainte de finalul campionatului în Liga a III-a, lupii au promovat în liga secundă, respectând cu strictețe planul trasat la renașterea fotbalului ploieștean.

Mai e o promovare de realizat și timp pentru formarea unei echipe care să atace cu succes accederea în prima ligă.

Deocamdată, să ne bucurăm de succes.

Adio, Serie C! 

 

FC Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 2  3-1 (1-1)

Marcatori: Chindriş (40), Nini Popescu (71), Velisar (82)/Comănescu (21).

FC Petrolul: Avram – Olaru, Ichim, Frîncu (85 Prunescu) – Saim Tudor (74 Catană), Chindriş (cpt), Cârjan (46 Cl. Tudor), Velisar – Ciocâlteu, Arnăutu (66 Lambru), N. Popescu. Antrenor: Romulus Ciobanu.

CS Mioveni 2: Sima – Mincă, Boşneag, Bălan, Şchiopu – Tărâţă – Mormolea (63 Barascu), Comănescu (87 Luca), Pirtea (49 Turcim) – Voinescu, Arsenică. Antrenor: Dragoş Stroe.

Au arbitrat: Andreea Ene (Bucureşti) – George Marian Fridl (Comăneşti – Bacău) şi Alexandra Theodora Apostu (Bacău).

Observatori: Adrian Gligoraş (Târgovişte) şi Victor Radu (Bucureşti).

Foto: fcpetrolul.ro/sportpictures.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *