2 foste angajate îl acuză pe Julio Iglesias de agresiune sexuală

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Julio Iglesias, acuzat de agresiune sexuală de două foste angajate!

Cântărețul spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 82 de ani, este acuzat de agresiune sexuală de două foste angajate, care susțin că au fost supuse „atingerilor nepotrivite, insultelor și umilințelor, într-o atmosferă de control și hărțuire constantă”, potrivit relatărilor The Guardian.

Femeile, o menajeră și o kinetoterapeută angajate la reședințele lui Iglesias din Caraibe – în Republica Dominicană și Bahamas – susțin că agresiunile au avut loc în 2021.

Acuzațiile au fost scoase la lumină după o investigație de trei ani realizată de site-ul spaniol elDiario.es și de Univision Noticias, care au colectat mărturii de la 15 foști angajați ai artistului, care au lucrat pentru el între sfârșitul anilor 1990 și 2023.

Potrivit investigației, angajatele erau supuse unui mediu de muncă tensionat, cu conflicte constante și o ierarhie strictă, iar personalitatea colerică a lui Iglesias ar fi contribuit la crearea unui climat de intimidare.

„Cele două femei care au depus plângere au fost audiate timp de peste un an, iar declarațiile lor au rămas consecvente. Ele sunt susținute de dovezi documentare, inclusiv fotografii, mesaje WhatsApp, registre de apeluri și rapoarte medicale”, menționează elDiario.es.

Una dintre angajate, identificată sub pseudonimul Rebecca, a afirmat că Julio Iglesias o chema frecvent în camera sa la finalul zilei de lucru și că a fost „folosit aproape în fiecare noapte”. Conform Rebeccăi, agresiunile aveau loc adesea în prezența unei alte angajate cu rang superior.

O altă femeie, cunoscută sub numele Laura, a declarat că Iglesias ar fi sărutat-o și i-ar fi atins sânii fără consimțământul ei.

Ambele au descris o atmosferă de muncă extrem de controlantă, în care abuzul era „normalizat”. Rebecca a spus: „Acea casă ar trebui să se numească mica casă a terorii, pentru că era un coșmar”.

Reportajul mai notează că procesul de recrutare al angajatelor începea cu anunțuri pe rețele sociale și solicitarea de fotografii intime, iar Iglesias ar fi pus întrebări personale și sugestive imediat după sosire.

Cele două femei au depus plângeri oficiale la Audiencia Nacional din Spania, acuzându-l pe Iglesias de agresiune sexuală și trafic de persoane.

Încercările jurnaliștilor de a obține un punct de vedere din partea artistului sau a avocatului său au rămas fără răspuns.

O fostă angajată, implicată în primul contact între Iglesias și Rebecca, a negat acuzațiile, declarând că le consideră „absurde” și că păstrează „recunoștință și respect” față de cântăreț.

Julio Iglesias, cu o carieră de peste șase decenii și peste 300 de milioane de discuri vândute, a fost apărat și de Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid, care a criticat relatările și a susținut că artistul merită protecție.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article