Actorul Kiefer Sutherland, reținut de poliție! Nici actorul din „Singur acasă” nu a scăpat

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Actorul Kiefer Sutherland, arestat la Los Angeles după un incident cu un șofer de ridesharing!

Actorul Kiefer Sutherland a fost arestat luni, 12 ianuarie, în urma unui incident petrecut în Los Angeles. Potrivit publicației People, actorul în vârstă de 59 de ani a fost reținut la scurt timp după miezul nopții, în zona Hollywood, de un echipaj al Poliției din Los Angeles (LAPD).

Autoritățile au transmis că, în jurul orei 00:15, polițiștii au intervenit în urma unui apel care semnala o agresiune ce a implicat un șofer de ridesharing, în apropiere de intersecția Sunset Boulevard cu Fairfax Avenue.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că suspectul, identificat ulterior ca fiind Kiefer Sutherland, ar fi urcat într-un vehicul de ridesharing, l-ar fi agresat fizic pe șofer și i-ar fi adresat amenințări.

Actorul a fost arestat la fața locului pentru „amenințări de natură penală”, faptă prevăzută de secțiunea 422 a Codului Penal din California, a declarat pentru People ofițerul LAPD Kevin Terzes. Potrivit acestuia, presupusa victimă nu a suferit răni care să necesite îngrijiri medicale la fața locului.

Conform documentelor consultate de People, Kiefer Sutherland a fost încarcerat în momentul incidentului și eliberat ulterior în cursul zilei de luni, pe o cauțiune de 50.000 de dolari.

Actorul urmează să se prezinte în fața instanței pe 2 februarie, la Curtea Superioară a Comitatului Los Angeles. Ancheta în acest caz este în continuare în desfășurare.

Până în prezent, reprezentanții actorului nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile aduse.

Alți actori de la Hollywood, vizați de anchete penale

Daniel Stern, cunoscut pentru rolul lui Marv din seria de filme „Singur acasă”, este vizat de o anchetă penală în sudul Californiei.

Potrivit TMZ, procurorii din comitatul Ventura au formulat acuzații luni, 12 ianuarie, în legătură cu un incident care ar fi avut loc pe 10 decembrie, într-un hotel din Camarillo, California. Actorul, în vârstă de 68 de ani, ar fi încercat să abordeze o prostituată.

Stern nu a fost arestat la momentul incidentului, însă a fost citat de poliție și lăsat să plece acasă. Acesta urmează să se prezinte în fața unui judecător săptămâna aceasta, cel mai probabil prin intermediul avocatului său.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article