Actorul Andrei Ionescu, „cel care ne-a fost coleg și prieten, și care a slujit scena Teatrului Național din București cu talent, modestie, discreție și har”, a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat instituția.
„Alături de doamna Ileana Stana Ionescu a format un cuplu-model, admirat şi iubit de-a lungul timpului. Suntem alături de familia îndoliată şi transmitem sincere condoleanţe tuturor celor care i-au fost alături”, este mesajul TNB.
Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembrie 1927 la Ploiești și a trecut la cele veșnice pe 26 noiembrie 2024, la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1955, iar în același an a debutat pe scena Teatrului de Stat din Reșița, unde a jucat primele sale roluri timp de 4 ani. Între 1959 și 1966, a interpretat peste 20 de personaje pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. De asemenea, a activat și pe scena Teatrului Dramatic Bacovia din Bacău, unde a primit alte 12 roluri.
La Teatrul Naţional din Bucureşti vine în 1971 şi nu mai părăseşte scena până la vârsta pensionării. A jucat în spectacole de mare succes, alături de unii dinte cei mai mari actori, şi sub bagheta unor regizori de renume, în piese precum: „Danton” de Camil Petrescu, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Oameni şi şoareci” de J. Steinbeck, „Peripeţiile bravului soldat Sweik” de J. Hasek, „Richard al III-lea” de W. Shakespeare, „Infernalul mecanism” de Cocteau, „Caligula” de Albert Camus, „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, „Vassa Jeleznova” de Gorki, ultimul rol fiind în „Numele tandafirului” de Umbeto Eco, pe care l-a interpretat din 1998 până în 2001.