În zilele de 23 și 24 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o serie de acțiuni menite să prevină și să combată situațiile de risc, contribuind astfel la menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes au fost organizate nouă acțiuni punctuale și institute 29 de filtre. La aceste acțiuni au participat polițiști din diverse structuri: rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, alături de jandarmi și polițiști locali.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate peste 280 de testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Minor prins conducând un moped furat
Ieri polițiștii au depistat pe drumul județean 702A, în localitatea Voia, un minor de 11 ani din aceeași localitate, care conducea un moped fără a deține permis de conducere.
În urma verificărilor, s-a constatat că mopedul a fost sustras de către minor din curtea unei locuințe și nu era înmatriculat sau înregistrat pentru circulație. În consecință, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și furt în scop de folosință.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews