Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cu vârste de 28 și 40 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie – decembrie 2024, bărbatul de 40 de ani ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

Materialul probator administrat a rezultat că, în același interval de timp, bărbatul de 28 de ani ar fi deținut droguri de mare risc și ar fi intermediat comercializarea acestora.

În urma percheziției efectuate la locuința acestora, au fost descoperite și ridicate 20 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), un grinder cu urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 4 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor doi.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.