Featured Video Play Icon

127 de sanctiuni contraventionale au aplicat politistii damboviteni intr-o singura noapte soferilor care au incalcat legea. In timpul controlului efectuat in weekend, oamenii legii au dat si 95 de amenzi pentru incalcarea normelor de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în segmentul stradal, a infracțiunilor de orice natură, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Verificările s-au făcut în noaptea de 13 spre 14 iulie, în intervalul orar 19:00-03:00, în zona localurilor publice și în mediile în care se formează aglomerări de persoane, precum și pe arterele rutiere intens circulate. Au fost legitimate  peste 500 de persoane și oprite pentru control  peste 500 de autovehicule. Pentru încălcarea normelor la regimul rutier, în cadrul controalelor din trafic, polițiștii au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale. Totodată, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.700 de lei, fiind asigurată o intervenție fermă la orice solicitare a cetățenilor.

Polițiștii au depistat în trafic și trei șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. Alți 6 conducători auto s-au ales cu măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp. În plus, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional.

By Costin