Unde se dau acum cele mai mari salarii. Prăpastie adâncă între bugetari și mediul privatSalariul mediu net pe economie a crescut cu peste 300 de lei, față de jumătatea anului trecut.

Noile salarii propuse la Primăria Ploiești!

Sindicaliștii și Primăria Ploiești au ajuns la un acord asupra variantei grilei de salarizare. Dacă noile salarii vor fi aprobate de Consiliul Local, grila prevede remunerații și de peste 10 mii de lei brut.

Evident, câștigurile mari sunt rezervate șefilor de oficiu, șefilor de serviciu și directorilor, Sumele sunt cuprinse între 7.000 și 9. 500 de lei brut. Secretarul Primăriei ajunge la peste 10.000 de lei brut, salariul de bază.

CITEȘTE și Angajații Consiliului Județean desfac șampania! Au fost aprobate salariile mărite

La nivelul de jos, de personal contractual, sunt posturi pentru care salariul pleacă de la apx. 1.500 de lei (muncitor necalificat cu vechime sub 3 ani).

În galeria foto puteți vedea lista completă cu grilele de salarii.

Este și o condiție pe care Primăria Ploiești a adus-o la cunoștința sindicaliștilor. Pe viitor, nu vor fi operate niciun fel de alte sporuri. Asta, chiar dacă se pregătește, conform unor zvonuri, un nou regulament de acordare a acestor beneficii. Astfel, chiar dacă Guvernul va aproba un astfel de regulament, salariații de la Primăria Ploiești nu trebuie să mai solicite alte majorări ale veniturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *