Publicarea primelor concluzii în cazul accidentului de funicular de la Lisabona, soldat cu 16 morţi, a fost amânată pentru sâmbătă, a anunţat Biroul portughez pentru prevenirea şi investigarea accidentelor feroviare şi aeriene (GPIAAF)!
Purtătorul de cuvânt a precizat că nota cu „primele constatări confirmate” va fi disponibilă „sâmbătă după-amiază”.
Raportul preliminar complet urmează să fie finalizat în circa 45 de zile, conform declaraţiilor directorului GPIAAF, Nelson Oliveira. Accidentul a avut loc miercuri seara, când unul dintre vagoanele funicularului Gloria, emblematic pentru Lisabona și foarte apreciat de turiști, a deraiat și s-a izbit de o clădire din centrul orașului.
În tragedie și-au pierdut viața cinci portughezi și unsprezece străini, iar aproximativ douăzeci de persoane au fost rănite, inclusiv un copil de trei ani.
Lista victimelor include cinci cetăţeni portughezi, trei britanici, doi sud-coreeni, doi canadieni și câte unul din Franța, Elveția, Ucraina și Statele Unite. Cei doi canadieni au fost identificați ca Andre Bergeron și soția sa, Blandine Daux, aflați în ultima zi de vacanță.
Accidentul a avut loc pe panta de 265 de metri a funicularului, unde cele două vagoane, care funcționează alternativ pentru a se echilibra reciproc, sunt legate printr-un cablu electric.
erior, provocând scăderea necontrolată a acestuia și impactul cu clădirea.
Compania municipală Carris, care administrează funicularul, a declarat că toate protocoalele de întreținere, inclusiv inspecțiile zilnice și săptămânale, au fost respectate, ultima verificare având loc doar câteva ore înainte de accident, fără a detecta defecțiuni.
Autoritățile portugheze nu exclud nicio cauză, dar sursele citate de Publico susțin că nu există indicii de sabotaj. Linia funicularului, care leagă Piața Restauradores de Bairro Alto, transportă anual aproximativ 3 milioane de persoane.