Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit cu puțin timp în urmă pentru a investiga un accident rutier produs pe Drumul Național 72, în localitatea Stoienești.
Conform primelor cercetări, un bărbat de 65 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției și a lovit gardul unui imobil. În urma impactului, atât șoferul, cât și un bărbat de 83 de ani au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte și circumstanțele producerii accidentului, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews
Mai multe știri pe republikanews.ro.