Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un accident rutier pe Drumul Național 1B, în localitatea Valea Călugărească.
Din cercetările preliminare, a reieșit că un bărbat de 66 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de un bărbat de 53 de ani. În urma impactului, atât conducătorul auto de 53 de ani, cât și o minoră de 15 ani au suferit leziuni. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor accidentului și luarea măsurilor legale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews