logo
RNTV Live

Accident rutier între Slobozia și Bucu. Patru victime, trei transportate la spital

ambulanta-accident
Erika Stoica

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost alertat în această dimineață cu privire la un accident rutier în zona dintre localitățile Slobozia și Bucu. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, generând intervenția de urgență a echipelor de salvare.

La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia. De asemenea, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Patru victime au fost identificate la locul accidentului, toate conștiente și cooperante, însă una dintre ele a fost încarcerată și a necesitat extragerea din autoturism de către echipele de descarcerare. După extragere, victima a fost predată echipajelor medicale pentru îngrijiri suplimentare.

Ulterior, trei dintre persoanele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru evaluare și tratament.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar carosabilul a fost sablat pentru a preveni alte incidente în zona accidentului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor